duminică, 8 decembrie 2013

Ciorba de varza cu afumatura



E decembrie deja si desi nu a prea nins, se simte frigul. Ciorba acesta e numai buna pentru zilele friguroase de care cu siguranta vom avea parte.
Nu stiu altii cum fac aceasta ciorba, insa mie imi place cu mult marar, cimbru si neaparat acra. Trebuie sa recunosc ca am " furat" ideea de la cumnata mea la care am gustat-o prima data si mi-a placut tare mult asa incat, am vrut sa o incerc si eu. I-am cerut reteta si de cativa ani, cand avem pofta de ciorba de varza, fac aceasta reteta.

Timp de pregatire: 15 minute
Timp de gatire: 1h 30 min
6 portii

Ingrediente:

- 500 g costita afumata ( se poate folosi orice fel de carne afumata)
- 350 g varza ( cruda sau acra)
- 400 ml suc de rosii ( facut in casa sau din comert)
- 1 morcov
- 1 ceapa
- 1 ou
-  4 litri de apa
- 1 legatura de marar
- zeama de la o jumatate de lamaie ( un bun inlocuitor pentru bors sau zeama de la varza acra)
- sare, piper, cimbru, foi de dafin


Mod de preparare:

Cum am mai spus, eu am folosit costite de porc pe care le-am portionat si le-am pus la fiert intr-o oala cu 1 litru de apa. Le vom lasa sa fiarba pentru aproximativ 30 de minute.


In acest timp, curatam varza si tocam atat cat avem nevoie pentru ciorba. In cazul meu, am folosit 350 g de varza. 


Curatam o ceapa si un morcov. Ceapa o tocam marunt iar morcovul il putem taia rondele si le punem la calit intr-o oala in care incingem 2 linguri de ulei. Dupa 2 minute adaugam sucul de rosii, frunzele de dafin si piperul. Mai lasam 2-3 minute, timp in care amestecam.



Adaugam varza, piper, apa folosita la fierberea carnii si completam cu inca 3 litri de apa. Tot acum punem si cimbru.



Acoperim oala cu un capac si lasam totul la foc mic pentru 50-60 de minute, timp in care vom verifica daca varza este fiarta.

Pe la jumatatea timpului specificat punem si carnea. Nu o punem de la inceput pentru ca ar fierbe mult prea mult si nu este cazul ( dar daca folositi altfel de carne decat coaste afumate, atunci puteti sa o puneti din momentul in care ati pus varza).


Tot acum veti pune si zeama de la o lamaie. Eu nu am avut zeama de varza acra si nici bors, dar va asigur ca zeama de lamaie este un bun inlocuitor si ciorba iese la fel de gustoasa.

Ciorba va fi gata in aproximativ 1h 30 minute.

La final, vom bate un ou intr-un bol si vom toca o legatura de marar pe care le vom punem in oala. Amestecam si oprim focul.



Pofta buna!










Pui la cuptor


Dragilor, inca una din mancarurile mele preferate: pui cu ciuperci la cuptor, mamaliguta si mujdei. O mancare la care poftesc din cand in cand si la care nu pot rezista deloc :) Si cum ai putea sa rezisti la mirosul de pui si mujdei? Cum?

Poate ca pozele ce vor urma va vor face o pofta suficienta cat sa va impulsioneze si sa il preparati si voi :)

Ingrediente:

- 1 pui( al meu a avut 1.900 kg, suficient pentru 4 persoane)
- 350 g ciuperci
- 50 g margarina
- 4-5 linguri de ulei
- 1 pahar de vin alb( 200 ml)
- 5-6 catei de usturoi
- 3 foi de dafin
- sare, piper macinat, boabe de piper, boia, cimbru


Mod de preparare:

Incepem evident cu puiul pe care il curatam bine, il spalam si il condimentam cu sare, piper, boia si cimbru atat  in interior, cat si in exterior. Punem si boabele de piper. Cateii de usturoi ii vom curata, ii vom taia felii si ii vom baga sub pielea puiului. 

Dupa ce terminam condimentatul, il vom aseara pe o farfurie pe care o imbracam in folie de plastic si lasam la frigider pentru 1-2 h timp in care isi va lua aromele necesare. Se poate pune si intr-o punga pe care o legam bine si, la fel, se pune la frigider pentru timpul specificat mai devreme.

Dupa ce a stat suficient la marinat, il vom pune intr-o tava, adaugam ciupercile pe care in prealabil le-am curatat si spalat. Punem 1 pahar cu apa ( 200 ml), 3 foi de dafin si dam tava la cuptor ( tava o vom acoperi cu folie de aluminiu si o vom intepa pe alocuri), la foc potrivit.


Dupa aproximativ 40-45 de minute, vom indeparta folia de aluminiu si din acest moment, din 15 in 15 minute, ne vom uita la pui si vom mai adauga, cu ajutorul unei linguri, zeama peste el. In felul acesta va fi suculent si nu va avea un aspect uscat. 


Cand puiul a prins culoare, adaugam 200 ml de vin alb si il mai lasam 15 minute la cuptor dupa care il scoatem si ungem cu putina margarina care il va ajuta sa prinda o culoare aurie.


Din acest moment, puiul va mai sta cam 10 minute la cuptor dupa care va fi scos, asezat pe o farfurie, servit cu mamaliguta si mujdei. 


In total, puiul va sta la cuptor 1h 30 min si in acest interval aveti timp sa pregatiti mamaliguta si nelipsitul mujdei.


Pofta buna!











marți, 26 noiembrie 2013

Supa crema de cartofi cu bacon


De cand am descoperit supele crema parca nu ma mai pot opri din a mai gati cate una .... si inca una.

Supa aceasta am vazut-o prima data pe un site din afara, iar recent am gasit-o la Edith's Kitchen pe site si am zis ca trebuie sa o incerc, doar ca am schimbat putin cantitatile.

Supele crema mi se par extrem de usoare si cu un grad scazut de complexitate. 

Timp de pregatire: 1h
Nr de portii: 6

Ingrediente:

- 1 kg de cartofi
- 250 g bacon
- 350 ml lapte
- 1 morcov mare ( 125 g)
- 50 g telina
- 1 ceapa mare
- 4 cani de apa
- 2 linguri de ulei
- sare, piper




Mod de preparare: 

Curatam cartofii, telina, morcovul si ceapa. Cartofii, telina si ceapa le taiem in cuburi potrivite si 
morcovul in rondele.  

Le punem intr-o oala impreuna cu 4 cani de apa, adaugam sare, piper si le lasam sa fiarba timp
de aproximativ 40 de minute( verificati daca legumele sunt fierte).

Intre timp, ne ocupam de bacon pe care il taiem in felii subtiri si il calim in putin ulei pana prinda culoare. Il vom lasa deoparte si il vom folosi mai tarziu.





Inainte sa ne apucam de pasat legumele, cu ajutorul unui blender vertical, vom scurge apa in care au fiert legumele( in oala lasam doar o jumatate de cana de apa, dar pastram totusi restul de apa pentru ca e posibil sa mai avem nevoie de ea la final daca supa este prea groasa).


Dupa ce am pasat legumele bine, incepem sa adaugam laptele si continuam sa ne folosim de blender si daca supa este mult prea groasa, mai adaugam din apa pe care am pastrat-o separat.


Adaugam sare, piper daca mai este cazul si baconul pe care l-am calit.


Se amesteca totul bine si se pune oala pe aragaz, la foc mic, pentru 5 minute. Avem grija sa amestecam des pentru a nu se arde supa crema.

La final, se ia oala de pe foc si se lasa sa se raceasca.

Va recomand sa o serviti cu ceapa verde taiata marunt si cu paine prajita ( crutoane).

Pofta buna!










duminică, 17 noiembrie 2013

Orez cu pui



Acum ceva timp am mancat ceva asemanator intr-un restaurant din Bucuresti. Mi-a placut foarte mult si am incercat sa vad daca mi-ar iesi si mie.

Ei bine, a iesit nemaipomenit de bine! Este o reteta extrem de usoara si rapida, suficienta pentru 4 persoane.

Ingrediente:

- 350 g piept de pui
- 200 g orez cu bob lung
- 400 g ciuperci
- 4 oua
- 1 legatura de ceapa verde
- sare, piper si putina boia



Mod de preparare:

Pieptul de pui se spala, se taie orice urma de grasime, il punem intr-o oala cu apa si il fierbem timp de 15-20 de minute. Adaugam putina sare, piper si putin ulei.


La fel procedam si cu orezul( vi-l recomand pe cel cu bob lung care nu se lipeste) pe care il punem intr-o oala cu sare, piper, putin ulei pentru a nu se lipi si apa cat sa il acopere. Il lasam asa timp de 20-30 de minute, la foc mic. Orezul va absorbi apa in totalitate, dar avem grija sa amestecam din cand in cand.


Intre timp, curatam ciupercile si le punem pe foc intr-o tigaie gratar. Prima data le vom aseza cu fata in jos. Nu este nevoie sa punem ulei. Dupa ce se fac pe aceasta parte, le intoarcem cu fata in sus si adaugam in fiecare ciuperca sare. Le mai lasam cateva minute dupa care le luam de foc si le taiem in felii subtiri. 




Dupa ce terminam ciupercile ne ocupam si de pieptul de pui pe care il vom taia in felii subtiri, vom pregati o tigaie cu putin ulei ( 4-5 linguri de ulei) si vom adauga pieptul de pui. Punem si un praf de boia de ardei iute. Il vom lasa asa, amestecand treptat, pentru aproximativ 5 minute dupa care vom adauga ciupercile taiate si amestecam totul din nou. Mai lasam pe foc inca 2 minute. Atentie, puiul nu trebuie sa capete o consistenta uscata. Daca mai e nevoie, mai punem putin ulei, insa nu trebuie sa fie nici foarte uleios.



Continuam cu orezul pe care il punem intr-un bol incapator si peste care adaugam pieptul de pui si ciupercile. 



In acest moment, mai avem nevoie de o omleta, pe care o pregatim din 4 oua amestecate intr-o tigaie peste care punem sare si piper dupa gust.



Adaugam omleta in bol. Tocam o legatura de ceapa verde si mai punem sare si piper, daca este nevoie.




 Amestecam totul bine si se poate servi cu o salata verde cu morcov.

Pofta buna!